Cum recunoaștem ispitele vrăjmașului din vremea rugăciunii?

Sfantul Vasile al Kinesmei-ului sezand”Când ne rugăm, scrie părintele Ioan din Kronstadt, în gândurile noastre, în chip ciudat, cele mai sfinte și mai înalte lucruri se învârt alături de lucruri pământești, lumești, de nimic; de pildă, Dumnezeu este alături de un oarecare obiect iubit – de bani, de un lucru, de o haină, de o pălărie sau de vreo mâncare gustoasă, de o băutură plăcută sau de o distincție exterioară, de o cruce, de un ordin, de o panglică și așa mai departe.”

Îndată ce rugăciunea se sfârșește, toate aceste gânduri pestrițe, incoerente, dispar însă imediat, ca niște nori risipiți de vânt. Adeseori nici măcar nu vă amintiți la ce vă gândeați în timpul rugăciunii, lucrurile care păreau atunci neobișnuit de importante și necesare, cerând neapărat o examinare serioasă.

Acest fapt arată cel mai bine prezența unei puteri străine, vrăjmașe rugăciunii, în ideile obsesive.

În fine, după spusele părintelui Ioan din Kronstadt, înrâurirea puterii rele se face simțită și în multe alte fenomene ale vieții duhovnicești. ”Fără îndoială, spune el, că diavolul stă în inimile foarte multor oameni printr-o anumită moleșeală, vlăguire și lenevire față de orice lucru bun și folositor, mai ales față de credință și de cucernicie, care cer luare-aminte și trezvie a inimii și, în general, efort duhovnicesc. Astfel, în vremea rugăciunii el lovește inima cu moleșeală, iar mintea cu tâmpire; lovește inima cu răceală și apatie atunci când trebuie făcut binele – de pildă, atunci când trebuie să fim miloși cu cel care suferă, să-l ajutăm pe cel aflat în necaz, să-l mângâiem pe cel întristat, să-l învățăm pe cel neștiutor, să-l povățuim la calea adevărului pe cel rătăcit și stricat… Diavolul șade în inimile noastre și printr-o irascibilitate deosebit de puternică; atunci parcă ne îmbolnăvim de orgoliu, încât nu suferim nici cea mai mică contrazicere, nici cea mai mică piedică materială sau duhovnicească, nu suferim nici un cuvânt lipsit de netezime și grosolan.”

Așadar, lucrarea duhului rău în om se manifestă extrem de diferit, începând de la exprimarea intensă a autenticei îndrăciri, când omul se supune deplin voii rele mergând până la pierderea instinctului de conservare, și încheind cu adierile aproape imperceptibile ale gândului și simțământului viclean, în care numai ochiul ager al nevoitorului încercat poate distinge prezența ispitei demonice.

Sursa: „Evanghelia pentru omul modern”, Vol. I Sfântul Vasile al Kineşmei-ului – Editura Sophia(p. 156-157)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s