(Video) Suferinţa în ortodoxie şi rolul ei mântuitor

Transcript:

Mitropolitul Antonie de Suroz. Despre Suferinta. Interviu dat postului de televiziune CBC 5/3/1973
Reporter:

Pentru non-creştini, unul dintre cele mai uluitoare concepte din credinţa creştină este viziunea crestină asupra suferinţei.
Ideea că suferinţa este salvatoare şi cale spre mântuire.
Chiar şi pentru mulţi creştini, credinţa că suferinţa poate fi bună pentru tine, este greu de acceptat.
Pentru a obţine o înţelegere mai clară asupra rolului suferinţei în viaţa spirituală a creştinilor l-am vizitat pe Mitropolitul Anthony al Bisericii Ortodoxe Ruse din Anglia.

Mitropolitul Anthony Bloom:

De fiecare dată când ne mutăm preocupările noastre de la om la lucruri, transformăm aceste lucruri, ce pot fi idealuri, ideologii, în nişte idoli
Şi nu este idol care nu revendică sânge. Şi sângele este întotdeauna sânge uman. Întotdeauna vor fi bărbaţi şi femei şi copii care vor trebui să plătească preţul lui.Reporter:

Mitropolitul Anthony, un convertit la creştinism, şi-a început viaţa profesională ca şi doctor în medicină în Franţa.
A slujit alături de armata franceză în timpul celui de-al doilea război mondial şi nu este un om nefamiliar cu suferinţa.

Este noţiunea, cum că suferinţa este alvatoare, unică credinţei creştine?

Mitropolitul Anthony Bloom:

În ea însăşi, suferinţa nu este salvatoare
Suferinţa este salvatoare numai dacă se află în strânsă legătură cu: dragostea,
şi când suferinţa este rezultatul unei jertfe pentru viaţa cuiva
sau jertfind ceva din el însuşi, în ea însăşi suferinţa este asemenea unui blestem şi unui iad, fără nicio scăpare din el.
Dar cred că acestea fiind spuse,
este adevărat atunci când suferinţa este răbdată în numele iubirii, de dragul iubirii, şi culminând cu dragostea de Dumnezeu şi de om,
este salvatoare întrun mod personal
Cred, că singur creştinismul îi oferă această deplinătate
Pentru că cred, că numai în creştinism istoria şi lumea fizică capătă o semnificaţie completă.

Reporter:

Credeţi că Biserica a făcut să se înţeleagă întotdeauna, clar lucrul acesta?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Ei bine, Sfântul Pavel cred ca a transmis-o extrem de clar. când a spus că
Dacă nu suferim aşa cum trebuie, suferim în zadar.
şi de asemenea în Corinteni, când vorbeşte despre dragoste si spune:
Chiar şi de mi-aş da trupul să fie ars, dar dragoste nu am, ar fi în zadar şi nefolositor.
Cred că dragostea este cea care dă o semnificaţie suferinţei, altfel suferinţa este doar un eveniment pur fizic.

Reporter:

Am un sentiment că mulţi oameni au pierdut această idee în mod special: ajungem la mântuire prin suferinţă.

Mitropolitul Anthony Bloom:

Cred că aveţi dreptate, cred că mulţi oameni pierd acest lucru din vedere şi multe altele de asemenea; din Scriptură şi din viaţă în general.
Pentru că este mult mai uşor să … avem concepţia că răbdarea suferinţei este lipsită de sens, decât să spunem că a răbda suferinţa nu este nimic, dacă nu iubesc.
Şi a iubi este infinit mai dificil decât a răbda
Răbdarea este o stare pasivă
Odată ce suferinţa este indusă, este nevoie de curaj, determinare, pentru a o suporta.
În timp ce, a iubi, nu înseamnă a suporta
Înseamnă voluntariat, înseamnă ca cineva să ia asupra sa
înseamnă a da ceea ce nu este cerut,
şi acesta este un lucru mult mai dificil.

Reporter:

Dar presupun că sunt oameni care par că savurează suferinţa, de exemplu suferă de complexe de inferioritate, sau o vină oarecare, sau un alt motiv…

Mitropolitul Anthony Bloom:


Desigur, dar atunci aceasta nu este religie, şi încă şi mai puţin creştinism.
Aceasta este undeva la limita tulburarilor psihice
sadism, masochism, acest soi de hrănire a sentimentului de vinovăţie şi de remuşcări
Desigur, că există, atât printre creştini cât şi printre alţii.
Dar acest lucru ţine de patologic
Dar în inima Scripturii găsim iubirea
şi o calitate a iubirii care presupune o asemenea negare a sinelui, încât va permite de bunăvoie a da viaţa cuiva.
…de bunăvoie să se supună suferinţei,
de bunăvoie să înlocuiască în cele din urmă moartea aproapelui său cu moartea sa.
În mod teologic, vorbim mai mult despre Hristos în felul acesta
Dar în istoria ultimului secol aveam atât de multe exemple, de oameni care au ales să-şi dea viaţa,
au ales să moară, pentru a salva viaţa altei persoane.
Şi când alegi să mori, poţi foarte bine să nu mori şi să rămâi mutilat,
să rămâi invalid, să suferi foarte mult; ceea ce întrun fel este un risc mult mai dureros în a-l primi,
decât anihilarea imediată.

Reporter:

Am luat un interviu anul trecut lui Ellie Wiesel, un scriitor evreu. Iar el a contrazis noţiunea creştină despre suferinţă
A spus de exemplu că în credinţa iudaică, o viaţă de suferinţă, este complet străină de credinţele lor.
Viaţa ar trebui să fie o sărbătoare, ar trebui să fie bucurie. Iar suferinţa nu are nici o putere salvatoare din punctul său de vedere.

Mitropolitul Anthony Bloom:

Ei bine, cred că este dificil să fiu complet de acord, având de exemplu în faţă imaginea şarpelui suferind, din cartea lui Isaia,
şi a multor alte pasaje din Vechiul Testament
Cred că are dreptate atunci când spune, că viaţa trebuie să fie o sărbătoare
Dar atunci, viaţa nu trebuie să fie murdărită
de starea omului, stare în care trăim.
În mod ideal, da, trebuie să fie o sărbătoare, dar în faţa unei lumi a dizarmoniei,
a urii, a antagonismului mutual, a contrastului şi a opoziţiei,
atunci suferinţa este inevitabilă, este un fapt.
Şi poate fi transformată într-o experienţă salvatoare.

Reporter:

Arhiepiscope aş dori să aflu câte ceva despre viaţa dumneavoastră.
Cum a fost viaţa dumneavoastră în tinereţe? Exista vreun indiciu că urma să deveniţi preot?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Nu, nici unul. Mi-am petrecut copilăria în Rusia şi Persia, pentru că acolo a slujit tatăl meu.
Şi apoi, odată cu emigrarea, am venit în Vest
Şi am fost crescut ca un mărginaş în cea mai simplă şcoală
Nu am fost un credincios pe acea vreme; în sensul că,
în acele circumstanţe nu am avut nici un contact, nici cu Sfânta Scriptură, nici cu Hristos într-un mod personal,
sau, poate chiar şi mai puţin, cu Biserica.
Şi în sensul cel mai intens, eram un necredincios din punctul de vedere al credinţei.
şi foarte anti-Biserică, din punctul de vedere al mersului la Biserică.

Reporter:

Când aţi devenit creştin?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Când aveam în jur de 15 ani.
Eram la aceea vreme, un membru al unei organizaţii de tineret,
şi, era religiozitate mărginaşă, aşa cum era, căci facea parte din a fi rus.
Şi întro zi, am luat parte la predica unui preot despre Sfânta Scriptură, despre Biserică şi despre Hristos.
Şi m-a revoltat întro asemenea măsură,
Încât m-am decis să aflu dacă există o fărâmă de adevăr în ceea ce tocmai spusese.
M-am dus acasă şi m-am hotărât să verific
Deci, i-am cerut mamei mele Sfânta Evanghelie
Dar nu este întocmai cititul Sfintei Evanghelii care m-a convins
este ceva ce probabil un om nebisericesc, un evanghelic, ar numi-o experienţă convertitoare.
Pentru că, pe măsură ce citeam începuturile Evangheliei Sfântului Marcu,
am devenit, întrun mod covârşitor, conştient de prezenţa lui Hristos, stând de cealaltă parte a biroului.
Şi a fost atât de clar şi atât de sigur
Încât m-am uitat în sus, aşa cum cineva de pe stradă se uită în jur, atunci când are senzaţia că altcineva îl priveşte pe la spate.
Nu am văzut nimic, nu am perceput nimic cu ajutorul simţurilor mele,
Dar certitudinea, era atât de mare încât am ştiut, că L-am cunoscut pe Hristos viu
Şi dacă L-am întâlnit pe Hristos viu,
atunci, toată Evanghelia era adevărată.

Reporter:

Aţi găsit vreun conflict între studiul ştiinţei medicale şi studiul teologiei?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Nu! Vedeţi, nu am încercat niciodată să transform studiul Bibliei, într-un curs de istorie naturală.
Şi nu am încercat niciodată să verific cunoştinţe ştiinţifice prin presupoziţii religioase.
Lucru care ar fi formal, şi cu adevărat străin scopului.
Întotdeauna am simţit că, chiar dacă nu putem vedea întotdeauna meandrele care leagă lucrurile între ele,
Cunoaşterea lumii în care trăim, este teologia, cunoaşterea lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale.
Care în mod apriori nu pot intra în conflict
Şi dacă cineva are integritate intelectuală şi morală
când trebuie să urmeze fiecare fir în sensul său,…. dacă ar fi fost vreun conflict l-aş fi întâlnit
dar nu l-am întâlnit niciodată.
Viaţa mea spirituală a mers pe un fir,
viaţa mea intelectuală, doar a îmbogăţit ceea ce ştiam despre Dumnezeu şi despre creaţia Sa.
Şi poate că am fost prea simplist, dar amândouă nu s-au contrazis niciodată una cu cealaltă.

Reporter:

Credeţi că Dumnezeu îşi doreşte ca noi să suferim?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Aş spune, îmi cer iertare că sunt aşa de încăpăţânat,
Aş spune că El îşi doreşte ca noi să iubim, nu să suferim.
Dar suferinţa este întotdeauna inerentă, întro lume care este lipsită de armonie,
urâtă, agresivă, violentă şi aşa mai departe…
El nu îşi doreşte ca noi să suferim, îşi doreşte ca noi să iubim.
Şi cu toate acestea, El ne doreşte. Dragoste înseamnă moarte.
Vârsare de sânge: sângele inimii sau sângele fizic.

Reporter:

Deci moartea este în centrul suferinţei!?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Ei bine, moartea este măsura supremă a ei!
Moartea este cu adevărat, prin ascuţişul ei şi a finalităţii sale,
Testul pregătirii tale.
A iubi… Simt că marea greşeală pe care o poate face un creştin, şi când spun creştin este pentru că există un fundal de credinţă, ataşat afirmaţiei mele.
Este de a-şi permite lui însuşi, să gândească şi prin urmare să simtă
Că odată cu moartea persoanei, lucrurile au ajuns la un sfârşit.
Dacă cu adevărat credem ceea ce este credinţa noastră creştină,
că Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, că pentru El şi în El fiecare este viu.
Că există un viitor, care este veşnicia;
Atunci, moartea persoanei, este un moment tragic, dureros, de despărţire.
Nu aş spune că este mai tragic sau mai dureros decât despărţirea care rezultă ca urmare a unei cortine de fier
sau a unei graniţe închise, sau a porţilor unei închisori,
dar oricum o separare. Dar cu diferenţa că dacă o persoană este cu adevărat vie în Dumnezeu şi la fel eşti şi tu.
există un prezent şi un viitor, nu doar un trecut
Şi în loc să reiterăm trecutul pentru a face prezentul şi mai întunecat
Acela ar trebui să înfrunte prezentul, care este o separare tranzitorie
în aşteptarea unei viitoare întâlniri.
Şi nu doar pur şi simplu, să-şi pună această dorinţă,
Ci ca o pregătire activă, pentru ea.
Deoarece, în ceea ce priveşte iubirea, pe care am folosit-o poate prea mult,
În ceea ce priveşte iubirea, dacă ai iubit cu adevărat o persoană
Dacă această viaţă a avut vreo semnificaţie pentru tine
Restul vieţii tale, poate fi marcat de viaţa persoanei care este acum în grija lui Dumnezeu.
Poţi fi pe pământ o continuare a tot ce a fost bun şi de lăudat în viaţa acestei persoane
Poţi fi desfacerea a tot răul care a fost în viaţa acestei persoane
Aşa încât aceasta persoană, întrun fel, poate să continue să aibă un destin pe pământ, pentru că va veni o zi, când mulţumită ţie
Ceea ce a fost început de această persoană, va fi împlinit
şi ceea ce a fost făcut ca o greşeală poate fi îndreptat.
Şi aceasta este o participare activă, în destinul etern,
Şi pe de altă parte, stiţi, unde este comoara noastră, acolo este şi inima noastră.
Şi dacă cu adevărat şi în mod sincer, credem că această persoană
este vie, şi că ne vom întâlni.Moartea unei persoane iubite ne face deja, acum, cetăţeni ai veacului ce va să vie.
Din nou, nu doar în a-ţi pune această dorinţă, ci cu adevărat.

Reporter:

Aţi spus la un moment dat că: „Întrun fel disperarea este în miezul lucrurilor, numai dacă suntem pregătiţi să trecem prin ea”,

Mitropolitul Anthony Bloom: Da!
Reporter: Ce vreţi să spuneţi?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Ei bine, ce vreau cu adevărat să spun, este că foarte des
oamenii încearcă să rămână de partea aceasta a disperării
pacălindu-se pe ei înşişi, spunându-şi: „Acest lucru nu mi se va întâmpla mie!”
sau când le vorbim prietenilor: „Nu-ţi face griji, Dumnezeu nu va permite să se întâmple lucrul acela!”
Ceea ce este perfect neadevărat, pentru că ţi se poate întâmpla ţie, şi i se poate întâmpla prietenului tău.
Poate în mod inevitabil, poate cu o anumită probabilitate.
Ei bine, trebuie să fim pregătiţi să ajungem până în adâncul cel mai de jos al disperării noastre.
a conştientizării, că eu nu pot să fac nimic cu privire la această situaţie.
Nici unul dintre prietenii mei nu mă poate ajuta în nici un mod posibil
Şi când ai descoperit asta
Singurul lucru care îi rămâne unui credincios, este să zică:
Totuşi, există Dumnezeu, şi El este singurul care mă poate ajuta.
Dar în acest punct, disperarea, întrun fel trebuie să rămână neatinsă
Pentru că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să pună lucrurile în ordine
şi folosesc această expresie întrun mod contrastant, şi anume de a desface tragedia
sau de a schimba lucruri, sau de a face ceva, nu evenimentelor ci nouă.
Aşa încât lucrurile să poată fi ceea ce sunt, noi însă nu mai suntem aceiaşi, şi le putem înfrunta într-un mod cu totul diferit.

Reporter:

S-a inventat această idee că suferinţa scoate o persoană mai bună, este bună în a construi caractere mai tari, poate.

Mitropolitul Anthony Bloom:

Da, cred că este adevărat, dacă înfruntăm suferinţa.
Nu şi dacă fugim de ea, dacă permitem să fim zdrobiţi de ea.
Şi din nou, în acest proces, educaţia ar putea juca un rol.
Niciodată nu ar trebui să scutim o persoană de la a îndura, ceea ce poate îndura.
Prin înlăturarea de la el, a unei oportunităţi să înfrunte cu curaj, într-un mod bărbătesc, lucruri care sunt dificile, ceea ce o facem mai mereu
Dar din nou, practic în aceiaşi termeni cu care am vorbit despre iubire,
Nu este suferinţa în sine, ci este felul în care o înfruntăm.
Durerea ca şi durere, nu poate construi caractere.
Un mod îndrăzneţ, curajos, de a înfrunta durerea, poate!
Şi de exemplu, în medicina curentă, am discutat acest lucru în ultima vreme
întrun grup medical.
Felul în care oamenii, se duc la un doctor să le aline şi cea mai mică durere
pentru că ei presupun că nu trebuie să se afle niciodată în suferinţă
rezultă că, ei pot îndura suferinţa din ce în ce mai puţin.
Şi când nu există nici o durere, ceea ce nu pot îndura este frica de ea.
Aşa încât, în final, oamenii trăiesc în durere
deşi nu există încă nici o durere.

Reporter:

Şi totuşi, religia pare să pună atât de mult accent pe suferinţă, în a suferi de dragul de a suferi, ceea ce nu înţeleg.

Mitropolitul Anthony Bloom:

Da, dar eu cred că lucrul acesta vine din faptul că,
vorbim despre toate aceste lucruri cu un sentiment gradual, aşa încât dacă am putea am evita-o
Când iubeşti pe cineva, nu te deranjează să mergi 2 mile în loc de una.
Dacă, să spunem, o mamă are un copil bolnav. Ea stă trează tot timpul nopţii şi nu se simte virtuoasă, nu are încotro.
Dacă are o asistentă să facă acelaşi lucru, asistentă o face cu efort
şi fără nici o plăcere.
Acelaşi lucru este valabil atunci când ne purtăm poverile unul altuia
şi probabil cea mai mare povară, este personalitatea ciudată a cuiva
pentru a-şi-o purta singur sau pe a altcuiva.
Daca o iubim pe acea persoană, nu este nici un efort,
Poate fi un sacrificiu complet, poate fi la fel ca a-ţi vărsa sângele.
Dar nu faci acest lucru în mod gradual, şi nu vorbeşti despre suferinţă ci vorbeşti despre dragoste.
Şi cred că atunci când creştinii sau non-creştinii încep să vorbească atât de insistent despre suferinţă.
Ei spun în mod indirect: „Nu am suficientă dragoste să o fac cu bucurie. Nu este o fericire, ci este durere.”
Ei bine, orice posibilitate pe care o poate cineva avea, în a-şi da viaţa, sau energia, sau grija pentru celălalt,
Este o sărbătoare în ea însăşi, chiar şi când implică o durere fizică sau un chin sufletesc.

Reporter:

Cel mai mare exempu de suferinţă pentru creştini, este Iisus pe cruce.
Ce este în Iisus de ne-a ţinut interesul captiv pentru atât de mult timp, mai mult decât alţi mesia?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Ei bine, cred două lucruri: Faptul că El era cu adevărat Mesia.
Care vorbeşte de la sine, ştiţi, este modul în care avem o convingere interioară în lucruri adevărate.
Şi al doilea lucru, este că El este Viaţă în moarte.
Unde o asemenea demonstraţie de dragoste perfectă, şi lepădare de sine,
şi un asemenea act de credinţă în noi, cred că amândouă sunt esenţiale
Pe de-o parte vedem în El o incredibilă adâncime a iubirii
ca şi cum ar spune: „Nimeni nu-Mi ia viaţa, Eu Mi-o dau de bunăvoie!”
Şi acesta este un lucru pe care foarte puţini l-ar face.
Dar pe de altă parte, ce ne izbeşte pe noi, este că ea nu este dată pentru binele Său de atunci,
Ci pentru că El crede în mod absolut, că viaţa şi moartea Sa nu sunt în zadar
Şi că este suficient, în noi, pentru a-i răspunde.
Această credinţă a lui Dumnezeu în noi, demonstrată de viaţa şi moartea lui Iisus
este ceva ce întotdeauna mă cuprinde.

Reporter:

Care este relevanţa întrupării în ziua de azi?

Mitropolitul Anthony Bloom:

Ei bine, dând la o parte relevanţa obiectivă, faptul că
Dumnezeu a devenit Om, faptul că el a trăit şi a predicat atât cu autoritatea lui Dumnezeu şi perfecţiunea Omului.
Faptul că moartea Sa a fost un act suprem de dragoste şi mijlocire pe care o poartă cu El în acel sens.
Dar în afară de aceasta, din punctul de vedere al exemplelor,
Este cea mai mare provocare pe care mi-o pot imagina
pentru că este o provocare de dragoste pură
este o provocare, care nu cere altceva decât libertatea răspunsului
Poţi să o accepţi sau poţi să o respingi
Poţi să-L laşi să moară pe cruce, să dai din umeri şi să pleci.
Dar pe de altă parte, dacă eşti lovit în inimă de ceea ce vezi
Atunci răspunsul tău este complet benevol.

Reporter: Ca să ne apropiem de o concluzie, poate suferinţa fi un test pentru o persoană?

Mitropolitul Anthony Bloom: Da, poate!
Reporter: ….în definirea lui..

Mitropolitul Anthony Bloom:

Poate! Doar dacă o înfrunţi în mod creativ, îndrăzneţ, pentru a face ceva cu viaţa ta şi a persoanei tale.
Dacă o înfrunţi în mod pasiv, dacă pur şi simplu o înduri în mod slugarnic
te va face pur şi simplu un sclav mai servil şi mai fricos.
Şi nu acesta este scopul ei.

Anunțuri

Un gând despre „(Video) Suferinţa în ortodoxie şi rolul ei mântuitor

  1. Pingback: Răspuns către un ateu | Înțelepciunea Sfinților

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s