Sfânta Scriptură – Adevărul verificat de experiență

VA_659Dacă în voi se frământă îndoielile și vreți să știți sigur dacă învățătura evanghelică, ce cuprinde temeiurile credinței noastre, a fost dată de Dumnezeu, încercați să îndepliniți poruncile ei în viața voastră, să vă supuneți regulilor ei, să vă impregnați de duhul ei, și atunci vă veți convinge din proprie experiență că ea e de la Dumnezeu, că in ea se reflectă voia lui Dumnezeu, fiindcă veți simți imediat o absolută dreptate și o nesfârșită înțelepciune, care sunt inaccesibile omului. Veți întelege imediat că omul nu poate crea o asemenea cunoaștere nemărginită a celor mai fine meandre ale psihologiei omului și a legilor ei, care adeseori sunt ascunse în domeniul subconștientului, ca atotștiința și cunoașterea care transpar aproape din fiecare rând al Sfintei Scripturi.

Și, bineînțeles, nu prin raționamente, nu prin neroditoare construcții logice și dispute putem verifica Evanghelia, fiindcă ea este Cartea Vieții, nu un manual de filosofie și nu o problemă de aritmetică. Singura metodă exactă de verificare este aici experiența. Dacă vi se recomandă o anumită metodă de cultivare a ogorului, dacă vi se dă o rețetă de mâncare, dacă vi se prescrie un tratament, bineînțeles că puteți accepta aceste sfaturi pe încredere, dar ca să fiți convinși de corectitudinea lor trebuie neapărat să le îndepliniți în practică. Numai atunci puteți stabili cu certitudine dacă sunt corecte.

Pe de altă parte însă, odată ce verificarea experimentală a fost făcută și ea a dovedit fără putință de îndoială corectitudinea rețetelor sau sfaturilor date, orice raționament sau dispută ulterioară devine inutilă, fiindcă nici un fel de cuvinte, nici un fel de subterfugii ale rațiunii nu mai pot tăgădui faptul pe care omul l-a trăit chiar el. Întreg sinedriul evreilor nu l-a putut convinge pe cel născut orb, pe care Domnul îl vindecase, că Cel Care îl vindecase era om păcătos și că Dumnezeu nu Îl asculta. Profesorii din lumea întreagă n-ar putea clătina credința Apostolului Pavel în Hristos după minunata lui convertire.

Același lucru trebuie spus și cu  privire la credința noastră. Dacă vreți să vă convingeți de ea și s-o verificați, verificați-o prin experiență, trăiți potrivit Evangheliei. Evanghelia nu trebuie doar citită, ci și împlinită.

Sursa: „Evanghelia pentru omul modern”, Vol. I – Sfântul Vasile al Kineşmei-ului (Pag. 367-368)

Anunțuri

Un gând despre „Sfânta Scriptură – Adevărul verificat de experiență

  1. Pingback: Răspuns către un ateu | Înțelepciunea Sfinților

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s