(Video) Icoana – Libertate și canoane (2/7)

Documentar sârb despre icoană (icoana ortodoxă):

Sursa: http://www.ikona.eparhijaniska.rs/index_eng.html

Transcript:

Mănăstirea Ostrog şi Academia Bisericii Ortodoxe Sârbe de Arte Plastice şi Conservare
prezintă
ICOANA
2. Libertate și Canoane
Încă de la prima privire,
limbajul icoanei diferă foarte mult de acela al altor arte vizuale.
Până la apariția artei avangardiste a secolului XX, artele plastice ale Vestului erau dominate de o perspectivă centrică.
Perspectiva centrală, așa numita perspectivă ”obiectivă”, este caracteristică fotografiei,
filmului,
și chiar și acestui program pe care îl vizionați.
Perspectiva din icoane și fresce este destul de diferită. Este denumită perspectivă inversă, sau perspectivă Bizantină.
Este o perspectivă aflată în expansiune,
însemnând că liniile care vin de la privitor nu converg către un punct îndepărtat imaginar,
ci se extind, îndepărtându-se de privitor.
În fața unei icoane, omul nu este stăpânul virtual al lumii, ci un participant la creația lui Dumnezeu.
La spargerea iluziei contribuie și policentrismul icoanelor și frescelor.
Centrii multipli ne ajută să înțelegem chipurile și obiectele din mai multe unghiuri deodată,
și să nu ne mulțumim cu iluzia unui punct de vedere static, pasiv, monocular, ”Ciclopic”.
Arta Occidentală a acceptat acest tip de abordare iconic, abia la începutul secolului XX.
Icoanele, de asemenea, înfățișează mai multe stadii cronologice ale aceluiași eveniment.
Un eveniment este observat din perspectiva sfârșitului timpului când granița dintre trecut, prezent și viitor încetează să mai existe.
Prin urmare, unul și același personaj poate apărea într-o icoană sau o frescă chiar și de mai multe ori.
De exemplu, în reprezentarea lepădării de Hristos, a lui Petru, într-un spațiu continuu, toate cele trei lepădări sunt reprezentate concomitent,
precum și pocăința lui Petru.
În icoana ce înfățișează schimbarea la față, Îl vedem pe Hristos și apostolii, în același timp, urcând muntele Tabor,
coborându-l,
cât și evenimentul însuși al schimbării la față, în care, prin voia lui Dumnezeu
profeții Ilie și Moise, apar ca biruitori asupra timpului.
Nu există umbră în icoane,
pe când contrastul dintre umbră și lumină este unul dintre cele mai importante instrumente expresive din arta Occidentală.
Icoanele cuprind totul, dar în același timp sunt pătrunse de lumina necreată a lui Dumnezeu.
Purtători de umbră sunt doar creaturile răului.
Mutilați, strâmtorați în auto distrugerea lor, fără o bază în existența lui Dumnezeu.
Icoanele îl arată pe om și lumea deja remodelate în escatologie,
în evenimentele de la sfârșitul istoriei,
când Dumnezeu va fi toate și le va sfârși pe toate, și nimic nu va fi în afara lui Dumnezeu și a luminii Sale.
Iconografia, reprezentată prin icoană – este un fel de limbaj care prin felul său,
prin contur și culoare exprimă fidel, învățăturile Bisericii Ortodoxe.
Este o teologie care se exprimă prin folosirea culorilor, a desenelor, a imaginilor și a formelor.
Însă acestea nu înseamnă că icoanele sunt un soi de hieroglife sau enigme sacre,
pe care dogmaticii le pot traduce folosind limbajul semnelor convenționale.
Este un fapt bine cunoscut, că în Biserica Creștină primară, limbajul simbolurilor era în mod special prevalent.
Acest simbolism, este explicat în primul rând, de necesitatea de a exprima prin artă
adevărul care nu poate fi reprezentat în mod direct, tâlcuit.
Pe de altă parte, tăinuirea, pentru un timp, a tainelor fundamental creștine
față de cei care se pregătesc de botez – catehumenii -,
a fost stabilită de către Sfinții Părinți și inspirată de Scripturi.
Vorbind despre cuvântul simbolic, folosit atunci când sunt învățați catehumenii, aceia care se pregătesc de botez
Sfântul Chiril al Ierusalimului spune:
„Tuturor le este permis să asculte Evanghelia, dar gloria bunei vestiri aparține numai celor apropiați de Hristos”
Prin urmare, Domnul le-a vorbit prin parabole celor incapabili să audă.
În același timp, El le explica parabolele apostolilor săi, în privat.
Pentru cei luminați este strălucirea slavei, pentru cei necredincioși – orbire.
Așa cum necredincioșilor nu li se dezvăluie taina învățăturilor despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,
nici catehumenilor nu li se vorbește în mod explicit despre taine, ci mai degrabă li se vorbește subtil,
sub forma unor povestiri, așa încât credinciosul care știe să înțeleagă, iar cei care nu știu – să evite vătămarea.
Creștinii, foloseau în primul rând simboluri biblice iar atunci când foloseau simboluri din lumea antică
cum ar fi peștele, Orfeus, vița-de-vie
le-au atribuit un înțeles mult mai adânc acestora și le-au oferit un conținut nou, dogmatic, și un nou înțeles creștinesc.
Orișicum, o altă trăsătură a artei creștine a apărut în primele secole.
Imaginea, forma
este redusă la un minimum de detalii cu un maximum de expresivitate.
Acest laconism, constrâns din punct de vedere al exprimării
corespunde de asemenea naturii cumpătate și laconice a propovăduirii evanghelice.
Încă din acele timpuri, artiștii au căutat să își aducă operele lor la o simplitate de cel mai înalt nivel posibil.
Esența profundă a acestora, era disponibilă numai ochiului duhovnicesc.
Artistul își purifica opera sa de tot ce este personal.
El stătea în anonimitate. Lucrările nu erau niciodată semnate.
Și principala sa grijă era să se concentreze pe transmiterea tradiției.
El era obligat să renunțe la introvertirea estetică auto-suficientă
și să se folosească de frumusețea lumii vizibile, pentru a mărturisi o lume superioară.
Limbajul său urmărea să fie foarte clar și precis.
Prin urmare, icoana este expresia unui plan și a unui scop mântuitor,
care pe scurt, atestă că Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să devină Dumnezeu.
Un sens al existenței sfintelor icoane constă în faptul că,
pe de-o parte, ele adeveresc realitatea și întruparea Cuvântului lui Dumnezeu,
și pe de altă parte, ele certifică și proclamă realitatea empirică și fenomenologică a Harului Duhului Sfânt,
pe care îl primește cel din Biserică ca și dar de la Dumnezeu în Treime.
Iată de ce, arta bisericească diferă de oricare altă artă.
Simpla comuniune nu este doar o nevoie pe care o are fiecare om
dar ea este la fel de bine și un talent sau un dar de la Dumnezeu, pe care îl deține omul.
Și ca ființă personală și iconică aflată în comuniune cu alte persoane
acesta se oferă, se prezintă pe sine celorlalți și crește ca persoană în cadrul comunității.
Este într-adevăr o obiecție validă faptul că un simplu set de oameni dintr-un loc, nu constituie o comunitate,
dacă nu comunică unul cu celălalt și dacă printre ei nu se află nimic similar, comun,
care să-i aducă laolaltă.
Între cel reprezentat,
figura înfățișată în icoanele făcute de mână
și omul creștin, iubitorul de icoane,
există o conversație mutuală, vie, un dialog.
Privind și cinstind icoanele făcute de mână un om ajunge la aceeași informație relevantă pentru mântuirea sa
ce poate fi dobândită prin citirea sau ascultarea Sfintelor Scripturi.
Principala trăsătură a limbajului icoanei, este faptul că este un limbaj al rugăciunii
și în forma sa este imnică și elogiatoare.
Prin cinstirea Sfintelor Icoane și prin privirea lor omul realizează că persoana Teantropică a lui Iisus Hristos,
lumea materială și imaterială se află într-o unitate indisolubilă
și vede în chip vădit faptul că Hristos a unit cerul și pământul,
și că a legat spiritualul și nevăzutul cu văzutul și tangibilul.
Ortodocșii, iubitori de icoane, sunt în stare să realizeze taina întrupării lui Dumnezeu – Logos-ul, Cuvântul lui Dumnezeu,
prin intermediul Sfintelor Icoane
și anume, să înțeleagă, cum El ca și icoană firească a lui Dumnezeu Tatăl,
a venit să-l restaureze și să-l remodeleze duhovnicește pe omul căzut, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Într-un cuvânt, Sfintele Icoane ne dezvăluie o taină prin care, și în același timp,
adeverește faptul că scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este mântuirea noastră.
Este un adevăr istoric, faptul că oamenii care au îmbrățișat Creștinismul
și-au asumat de asemenea și limbajul iconografic ce a fost format în miezul lumii creștine.
L-au acceptat ca pe o expresie empirică a adevărului, pe care l-au primit sigilat în formele artistice.
Limbajul iconografic al Bisericii nu trebuie să fie acceptat la modul pasiv,
ci într-un mod creativ în strânsă legătură cu tradiția artistică locală.
Fiecare popor își construiește propriul limbaj artistic pe fondul unei temelii de obște.
În acest fel, ceea ce se produce, este multiformitate în unitate.
Limbajul icoanei este, în fapt, limbajul Bisericii Ortodoxe,
care îi amintește omului faptul că el este icoană a lui Dumnezeu și că numai prin trăirea vieții liturgice
el poate intra într-o cumuniune vie (teosis) cu Prototipul sau – Dumnezeu Creatorul.
Icoana, certifică existența lui Dumnezeu, prin dragoste,
iar nu prin dovadă.
Iconografia este o artă destul de insensibilă la realitatea fizică interpretată de ochiul obișnuit.
Iconografia îi impune privitorului propriile sale principii
îl învață pe privitor despre adevărata perspectivă reală.
”Scriitorul” de imagini ortodox, iconograful, transmite în mod fidel o imagine concretă, adevărată
și prin aceasta, el dezvăluie o alt fel de realitate, dohovnicească și profetică.
Biserica Ortodoxă nu a permis niciodată
ca desenele sau picturile Sfintelor Icoane să fie făcute după imaginația iconografilor sau după un model viu.
Aceasta ar indica, de fapt, o rupere completă și conștientă de prototip;
așa cum este facută în Occident unde nu au nevoie de canoane iconografice.
Efectele acestei rupturi se văd în abundența samavolniciilor individualiste ce se afundă într-o secularizare produndă.
Iconograful bisericesc, nu redă ceva nedefinit și vag ci mai degrabă Adevărul revelat.
Canoanele Bisericii Ortodoxe, spun ca Sfintele Icoane să fie realizate după prototipul vechi, original și consacrat.
Un iconograf, ca și om duhovnicesc, nu are nimic de inventat
ci se bazează pe personajele și evenimentele reale
și îi cheamă pe iubitorii de icoane, să intre într-un dialog viu cu persoanele sfinte
reprezentate în mod iconografic în icoanele făcute de mână.
Devotamentul pentru tradiție nu este un simplu devotament pentru trecut,
ci o relație vie cu viața deplină a Bisericii, cu experiența patristică și autentică.
Originalul este singurul creator al imaginii, iconograful, care ajunge la sursă, la Dumnezeu.
Redarea fidelă a prototipurilor antice nu este o simplă ”copiere”,
deoarece iconografului i se permite într-adevăr să se exprime în mod liber și creativ.
De aceea trebuie precizat că, deși există replici sau duplicate ale unor icoane mai vechi, totuși nu vom găsi două icoane identice.
Deoarece asemănarea pe care o observăm atunci când le privim, doar subliniază, deplina originalitate și individualitate a fiecăreia.
Potrivit învățăturilor Ortodoxe
icoana devine icoană, numai după ce Biserica recunoaște autenticitatea persoanei pictate,
potrivit arhetipului antic.
Sau cu alte cuvinte,
atunci când Biserica îi inscripționează un nume personajului din icoană.
Scrierea acestui nume, adică determinarea identității de sine a chipului pictat în icoană, aparține numai Bisericii.
Pictorul oferă, numai pricepere,
pe când indicațiile a ceea ce urmează a fi pictat vin de la cinstiții părinți.
Ca urmare a acestui lucru,
decizia , așa numitului, Consiliu al celor o sută de capitole, ținut în Moscova în 1551
pomenește următoarele:
”Toți cei care lucrează cu vigilență și cu smerenie primesc har și binecuvântare din Ceruri.
Dar toți aceia care tânjesc numai după bani și nu le pasă de smerenie, ar fi bine să se gândească de două ori, înainte să piară.”
În afară de credința adevărată necesară cinstirii și venerării Sfintelelor Icoane,
omul creștin, iubitor de icoane, trebuie să fie plin de curățenie sufletească și viață sfântă.
Iconograful, este o persoană harismatică, care creează forma, icoana, în conlucrare cu Duhul Sfânt.
Iconografii ortodocși sunt inspirați de Dumnezeu și sunt înzestrați cu minunatele daruri ale Sfântului Duh,
în același fel în care au fost inspirați de Dumnezeu, Părinții Bisericii, poeții bisericești, imnografii, cântăreții.
Aceste daruri, îl pun pe cinstitorul de icoane în strânsă legătură cu figurile sacre
pictate, iconografic, în icoanele făcute de mână.
Potrivit învățăturii Ortodoxe, există o strânsă legătură între artă, teologie și viața creștină.
Este faimoasă zicala, care spune că Domnul trebuie să fie căutat în simplitatea inimii.
Atunci când pictează o icoană, o imagine a lui Hristos,
iconograful ortodox, trăiește în primul rând dragostea Sfintei Treimi în Biserică
ca o comuniune, ca un mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Numai atunci, cu post și rugăciune,
abia după ce s-a pregătit sufletește, el se apucă de pictat,
așa cum a fost învățat de către Biserică în duhul Tradiției Bisericii Ortodoxe,
pe care a trăit-o în întâlnirea cu Cuvântul lui Dumnezeu întrupat – Iisus Hristos.
Un iconograf, este un creator liber. El nu abuzează de libertatea sa.
Un pictor de icoane nu este un individualist, ci el este o personalitate înduhovnicită și îmbisericită, inseparabil de comunitate, de Biserică.
Conștientizarea libertății, a drepturilor și a obligațiilor, unui pictor de icoane, este un fundament de bază în dezvoltare culturii Ortodoxe Creștine.
Lucrarea de artă a unui iconograf, este o expresie a credinței și a mărturisirii Bisericii Ortodoxe,
prin care, potrivit Sfântului Grigorie Palama, un om luminat încă de pe acest pământ, devine miraculoasă.
El se ia la întrecere cu puterile cerești într-o continuă cântare de pe pământ și ca un înger, conduce toate creația către Dumnezeu.
Înțelesul tainic al sfintelor icoane nu poate fi pătruns de oricine, ci doar de către iconografii atinși de Harul lui Dumnezeu și de drept slăvitorii Sfintelor Icoane.
Conform Tradiției Ortodoxe, icoana, și împreună cu ea, toată cultura, este inseparabilă de Liturghie.
Ea este în mod organic asociată ei și este o parte integrală din Taina Liturghiei.
Dacă cultura ar fi separată de Liturghie, atunci și-ar pierde caracterul sacru, chemarea și gândul.
Prin Sfânta Icoană, ca și obiect de cult putem acum înțelege în afara Liturghiei.
Prin același raționament, nu vom putea înțelege cultura, dacă o vom separa de Liturghie, deoarece Liturghia este spațiul ei de desfășurare.
Cultura Ortodoxă are menirea să împlinească și să aducă în om și în lumea din jurul omului, cât mai mult divin posibil.
Cu alte cuvinte, să-l întrupeze pe Dumnezeu în om și în lume.
Ortodocșii simt că arta Occidentului s-a pierdut într-o înfundătură, într-o sălbăticie sufletească,
deoarece s-a îndepăratat de Liturghie, de Biserică și de canoanele ei, lipsindu-i Duhul Sfânt și suflul Său dinamic.
Atunci când este adevărată, o cultură ce răsare dintr-un cult se întoarce la rădăcinile ei liturgice.
Putem afirma cu siguranță că ”cultura pe pământ este o icoană a Împărăției Cerurilor”.
Arta sacră, nu imită nici natura, nici lumea materială, nici trăsăturile arbitrare din imaginația omului,
ci acele lucruri care țin de domeniul sufletului, prin folosirea de simboluri sacre şi culori mistice.
Ea nu este nici iluzorie nici vanitoasă, ci simplă şi smerită,
ea nu slujește patimilor omului, ci lui Dumnezeu.
Ea nu este egoistă, ci umană.
Fiindcă ea nu se ghidează după preferințele subiective umane sau după moda vremurilor,
ci după învățătura consacrată și harul divin.
Un astfel de exemplu înfloritor în artă este Bizanțul.
Cultura, atunci când slujește Împărăției Cerurilor, justifică prezența omului în istorie și chemarea lui sfântă.
În Sfintele Icoane, totul este impregnat de energiile divine necreate, și de aceea, în icoane, totul este diferit.
Spațiul, precum și timpul.
În icoane, Sfinții sunt reprezentați din ”perspectiva veșniciei” iar nu din aceea a unui om căzut, pământesc și muritor,
ei exprimă imaginea unui om restaurat, îndumnezeit, sfânt, răscumpărat și ceresc – noul Adam.
Aceste imagini sunt ale acelora în care a strălucit lumina lui Hristos.
Iconografia Ortodoxă zugrăvește o lume sufletească, transfigurată, și îl cheamă și îl înalță către această lume pe omul creștin,
pentru ca omul să devină un cetățean al ei.
Aceasta este lumea veșnică fără sfârșit – Împărăția Cerurilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s