Mișcarea Legionară a unit sub semnul crucii, pentru scurtă vreme, elitele morale și intelectuale ale neamului românesc.

Parintele_Gheorghe_Calciu-DumitreasaPregătirea noastră era pentru sacrificiu

-Acum, în perioada liceului, aţi ajuns în contact cu Frăţiile de Cruce?

– Da, în 1940, când aveam vreo cinsprezece ani. Dar eu ştiam deja  despre Mişcarea Legionară, pentru că aveam în sat nişte veri mai mari, elevi la liceu, care erau legionari şi care mai veneau pe la noi. Mai văzusem şi câteva tabere legionare în Deltă, organizate de nişte profesori care după aceea au şi fost închişi. Făcuseră taberele ca să construiască un dig, pentru că urmau să vină inundaţii. S-au instalat în tabără, munceau, făceau serbări, stăteau la foc … Toţi ştiau că sunt legionari. Şi în sat erau legionari. Toată lumea îi plăcea, în afară de poliţie şi de încă vreo câţiva.

Deci erau oameni în care aveai încredere?

– Sigur că da. Erau oameni serioşi, creştini, angajaţi bisericeşte. Şi  din câte am înţeles, în ’39, când a fost cu Armand Călinescu, de la noi din sat nu a fost ucis nimeni.’ Doar din satul vecin au luat pe preot şi pe încă unul şi i-au împuşcat. Apoi i-au lăsat în şanţ, între satul meu şi satul vecin, ca să-i vadă toată lumea. Preotul nu avea nici o vină, era un om serios, dar probabil că era legionar, altfel nu-mi explic.

Şi· cum aţi ajuns în contact mai direct cu Frăţiile?

– Când am venit eu la liceu, vărul meu era în Frătiile de Cruce şi el cu toţi camarazii lui ne ţineau pe noi, ăştia mai mici, sub aripa lor. Ne luau cu ei în excursii şi altele. Şi ştiam de atunci multe lucruri. Aşa i-am cunoscut pe ceilalţi şi am rămas în Frăţiile de Cruce.

Ce v-a atras la ei atunci, la vârsta de cinsprezece ani ?

– Onestitatea, corectitudinea, relaţiile dintre ei, care mi s-au părut foarte potrivite pentru educaţia mea, pentru că eu eram aşa, mai neastâmpărat … Dar m-a atras şi autoritatea pe care băieţii aceştia o aveau. Erau nişte modele, se distingeau dintre ceilalţi! Continuă lectura