Oare se pot uni cele de ne unit – minciuna cu adevărul?

PS-Mihail-JAR-3Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.

Te îmbrățișez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” și „ale zdrobirii sufletești” atât de tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credință Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Aceasta este Biserica, ce nici porțile iadului nu o vor sfărâma și al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Alte biserici nu mai recunoaștem, pentru că sunt rupturi și erezii, grupări drăcești, care de-a lungul vremurilor au luptat și luptă împotriva adevăratei credințe și împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât mai mult popor spre pierzare și spre iad.

Dragi ortodocși, dacă vom pierde curăția Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.

De la începutul veacurilor au fost lupte și loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este și va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă și au păstrat Dogmele, Canoanele și Sfânta Tradiție a credinței noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în fața unui mare pericol de a deveni vânzători și trădători de Dumnezeu și Adevăr. De aceea vă spunem cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre Ortodoxii.

Știm că Biserica lui Hristos a fost întemeiată în ziua Cincizecimii și de atunci până astăzi este condusă de Duhul Sfânt. Ceea ce este de mirare, este că în aceeași perioadă a Cincizecimii Întâistătătorii Bisericii, plecați acum în Creta, doresc să „dez-întemeieze” Adevărul lui Hristos și să-i dea chipul lumii acesteia, adică să o „dez-bisericească”. Ei apoi doresc să „îmblânzească și să domesticească” Evanghelia lui Hristos, „dată sfinților o dată pentru totdeauna”. (Iuda 1,3) Acum, în aceste vremuri, noi ca oameni vrem să devenim conducătorii acestei Biserici. Nu s-a pomenit niciodată ca un singur ierarh al Bisericii Ortodoxe să ia hotărârea pentru întreaga Biserică cu un singur vot și dacă totuși acest Sinod se numește Panortodox, atunci unde este deplinătatea Bisericii?

În primul rând considerăm că denumirea de Sinod Panortodox este neortodoxă, eretică, deoarece Panortodox înseamnă a tot ce este ortodox. De asemenea, Sinodul nu poate fi numit Panortodox, deoarece cele mai multe Biserici nu sunt de acord și nu iau parte la acest Sinod înșelător. Cum se poate numi un Sinod Panortodox fără deplinătatea întregii Biserici? Întrucât nu toți arhiereii sunt invitați să participe, ci doar câțiva desemnați. Cum poate un Întâistătător să convoace un Sinod în numele Episcopatului și să ia decizia fără participarea și acordul arhiereilor? În Biserica Ortodoxă toți episcopii sunt egali. Conform acestui așa-zis regulament, patriarhii sunt mai mari decât ceilalți episcopi, devenind papi și cardinali catolici. Primejdia foarte mare în această situație este catolicizarea, alunecarea spre papalitate a Bisericii Ortodoxe și de a îmbrățișa orice erezie. Se încalcă condițiile fundamentale ale unui Sinod și anume libertatea de a participa la el, pentru că nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar bisericile autocefale prin Întâistătătorii lor, ceea ce contravine eclesiologiei ortodoxe și dreptului Canonic Ortodox.

Din câte știm nu ar fi fost nicio urgență de a convoca un Sinod în Biserica Ortodoxă, neavând probleme urgente, pentru că ne bazăm pe cele șapte Sinoade Ecumenice. Acest Sinod al fărădelegii, viclean și tâlhăresc se adună doar pentru erezia ecumenismului, de a distruge Sfânta noastră Ortodoxie, Dogmele, Canoanele și Tradiția ei, și a tuturor Sfinților Părinți care au mărturisit chiar cu prețul vieții lor curăția Credinței Ortodoxe. Continuă lectura

Anunțuri

Călugării din Muntele Athos, ”Fortăreața” Ortodoxiei, prigoniți și uciși de către catolici

prigonirea_sfintilor_calugari_din_muntele_Athos_de_catre_catoliciNe aflăm în epoca în care Bizanţul urmărea unirea Bisericii Ortodoxe Răsăritene cu ereticul papă de la Roma. Şi aceasta pentru că împăratul de atunci al Constantinopolului „“ Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), aştepta de la papa Urban al IV-lea (1261-1264) să ajute politic Imperiul Bizantin. Cu toate acestea, această încercare a împăratului a întîmpinat o statornică împotrivire din partea patriarhului Iosif I (1267-1275).

Dacă în alte situaţii patriarhul era foarte credincios împăratului, în momentul în care împăratul a pus problema unirii, s-a împotrivit „şi a declarat cu jurămînt că în nici un caz nu va semna unirea cu ereticul papă”. Niciodată nu va recunoaşte autoritatea papei care este potrivnică Evangheliei, Sfintei Tradiţii şi canoanelor bisericeşti.

Pretenţiile papei în legătură cu unirea erau următoarele:

  • Jurămînt de credinţă din partea tuturor clericilor faţă de papă;
  • Catehizarea poporului să se facă în acord cu credinţa papei de la Roma;
  • Cu precădere adaosul „Filioque” în Simbolul Credinţei, adică învăţătura că Sfîntul Duh purcede „şi de la Fiul”, iar nu numai de la Tatăl;
  • Papa să fie socotit ca aşezat de Dumnezeu să judece şi să hotărască irevocabil şi fără drept de apel în orice chestiune dogmatică. Fără drept de apel, adică să nu se poată anula sau contramandata (dejuca) orice hotărîre a sa! „Să fie, cu alte cuvinte, autoritate bisericească supremă”. Şi cum rămîne cu Sinoadele bisericeşti, locale sau ecumenice?! Ei, acestea trebuie aerisite, deoarece papa a fost „“ după cum zic catolicii „“ mai presus şi superior Sinoadelor locale şi ecumenice. Dumnezeul meu, ce înălţare luciferică!!!

Aceleaşi convingeri le nutrea şi succesorul papei Urban al IV-lea, papa Clement al IV-lea (1265-1268). Dar şi urmaşul lui Clement, papa Grigorie al X-lea (1271-1276). Statornic crez al tuturor papilor! Aceleaşi pretenţii! Aproape aceleaşi condiţii pentru unire pe care le ceruse stăruitor şi împăratul. Împotrivirii faţă de unire a patriarhului Iosif I s-au alăturat şi mulţi teologi. Biserica toată. Dar această împotrivire l-a mîniat din cale afară pe împărat. şi într-o aşa măsură, încît a început prigoana. Pe unii i-a chinuit, pe alţii i-a surghiunit, iar altora le-a confiscat averile. şi un alt lucru: cel mai ieşit din minte dintre toate. Deşi tot poporul Constantinopolului era împotriva unirii cu ereticul papă, împăratul orbit de pizmă, a cerut de la locuitorii oraşului imperial impozitele pe 10 ani în urmă!

De ce aceasta? Pentru că împăratul redobîndise Constantinopolul de la franci înainte cu 10 ani şi pentru aceasta se considera pe sine ca proprietar al oraşului!

După aceea, delegaţii săi s-au dus la Lyon, în Franţa, unde papa convocase un sinod „unionist” şi de unde aceştia s-au întors cu propunerile de unire ale papei gata semnate.

Care erau propunerile pe care le-au semnat? Continuă lectura

Răspuns către un ateu

Din oarecare întâmplare am ajuns să citesc acest articol:

http://www.printesaurbana.ro/2016/01/interviu-imaginar-cu-un-ateu.html

Cum din motive tehnice si administrative, autorul blog-ului nu mi-a aprobat comentariul, îl listez mai jos pentru a fi facil de citit.

 

Dumnezeu există, chiar și pentru cei care nu cred că există:

https://intelepciuneasfintilor.wordpress.com/2014/02/27/dumnezeu-exista-chiar-si-pentru-cei-care-nu-cred-ca-exista/

Inițial am vrut să mă limitez la cele două propoziții rostite ieri, însă deoarece am văzut că există o minimă doză de sinceritate m-am decis să scriu răspunsul care urmează.

Interviul nu-mi pare deloc imaginar, ci din păcate cât se poate de real.

Voi repeta o întrebare la care nu am primit răspuns ci numai dislike-uri. Cum poți crede că împlinești legile lui Dumnezeu, fără să crezi în Dumnezeu?

Lăsând la o parte partea umoristică, căci tind să cred că totuși vorbești serios cu privire la credința ta, ai anulat prima porunca cu o manipulare matematică de foarte prost gust, afirmând că între 0.03% și 0% e o mică diferență, deci tu respecți această poruncă. Voi fi dur, dar aici îți place să te minți, și într-un mod total neacademic. Și în plus Dumnezeu este unul singur, nu 3000, deci diferența între 100% și 0% înseamnă diferența între totul sau nimic.

Se fac o serie de greșeli în articol, însă sunt convins că vei binevoi să le recunoști și să le corectezi și nu vei lăsa lumea să creadă că îți place să persiști în greșeli.

Înainte de a prelua un stereotip pe post de adevăr, e bine să ne documentam. Nicăieri în învățătura Bisericii Ortodoxe nu există zicala: ”Crede și nu cerceta”. Cum bine arătau Irina si Andra C., această zicală vine tocmai de la dușmanii credinței și ai lui Dumnezeu. Și se pare că și-au făcut bine treaba, căci multă lume crede exact ce și-au dorit dușmanii creștinilor. Când Dumnezeu spune: ” Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! ”. Aceasta i-o spune lui Petru care l-a văzut pe Mântuitorul în carne și oase, răstignit, înviat apoi urcându-se la ceruri. Aici e limpede, că Hristos spune că sunt fericiți cei ce au crezut deși nu m-au văzut așa cum mă vezi tu Petru pe Mine, deoarece nu au trăit în timpul în care a viețuit pe Pământ, Hristos și Petru.

Contrar opiniei generale, credința este chiar mai știință decât știința. Tu ești mai religios decât mine deoarece crezi în Bing-Bang-ul pe care nu l-ai văzut și care nu poate fi reprodus în mod experimental. Ori instrumentul de bază al științei este experimentul. Tu neavând cunoștințe de biologie, geografie, fizică, chimie îi crezi pe cuvânt pe cei care nu pot veni cu un experiment și te roagă (apelează la credința ta) să îi crezi pe cuvânt că așa s-a întâmplat, devenind astfel adeptul religiei lor. Contrar acestui mod de gândire, ortodoxia, este un mod de viață care se trăiește nu se teoretizează. Nu poți să vorbești cu pertinență și claritate despre ceva ce nu ai trăit. Sfântul Vasile al Kineșmei a arătat cum Sfânta Scriptură reprezintă un adevăr verificat prin metoda fundamentală a științei; adică prin experiment:

https://intelepciuneasfintilor.wordpress.com/2014/01/04/sfanta-scriptura-un-adevar-verificat-prin-experienta/

E trist să văd cum într-o țară ortodoxă oamenii devin atei, iar o mare parte dintre ei, pe lângă ateism militează și în mod activ împotriva credinței (vezi blogul lui Lucian Mandruta,  etc.). Am mai spus și că comuniștii ar fi în extaz să vadă roadele muncii lor.

De ce spun asta? Continuă lectura

„Medicamentul nemuririi” – Hristos

  1. dnaÎn general, Biserica Ortodoxă nu refuză descoperirile științei, ci acceptă rezultatele acesteia care pot avea o acțiune pozitivă, folositoare omului. Desigur, după cum învață Părinții Bisericii, între teologie și știință nu este un conflict, deoarece scopurile și rolurile lor sunt diferite. Știința se preocupă de îmbunătățirea condițiilor de viață ale omului, mai ales că după cădere, acesta a îmbrăcat hainele de piele ale stricăciunii și ale morții, însă teologia îl călăuzește pe om către comuniunea cu Dumnezeu, îl conduce spre îndumnezeire.

Pe de altă parte, există oameni de știință care trăiesc prezența lui Dumnezeu în natură. Aris Patrinos, coordonator al Programului pentru Genomul Uman în SUA, într-un discurs de-al său spunea: ”Toți câți am luat parte la Programul Genomului Uman am simțit această realizare ca pe o atingere a lui Dumnezeu. Până și aceia dintre noi care afirmaseră că sunt atei au simțit o teamă sfântă atunci când am ajuns atât de aproape de a arunca această prima privire în cartea vieții, scrisă într-o limbă care până acum îi era cunoscută doar lui Dumnezeu. Cu toate că suntem în posesia acestei cărți și cunoaștem, poate, și câteva cuvinte sau litere, încă nu știm prea bine ce spune și poate că aceasta va dura zeci de ani; poate că această realizare ne va aduce mai aproape de Dumnezeu”.

De asemenea, mulți savanți au sentimentul că, cu cât înaintează cercetările, cu atât se ivesc mai multe semne de întrebare. Aris Patrinos, într-un interviu acordat periodicului Popular Science, spunea în acest sens că pe cât se dezvoltă cunoașterea noastră în domeniul biologiei, pe atât ”sporește și ignoranța noastră. Funcția vieții este atât de complexă încât s-ar putea să nu reușim niciodată să o facem deterministă. Există un element haotic pe care, oricât de mult am progresa, nu îl depășim”.

Așa cum s-a arătat anterior, teoriile științifice evoluează și se modifică permanent; de aceea Biserica stabilește, pe de-o parte, principiile teologice fundamentale cu privire la om, iar, pe de altă parte, urmărește cercetările științifice cu calm, cu discernământ, fără grabă, ținând cont și de posibilitatea răsturnării actualelor descoperiri. Continuă lectura

Unimea celor patru Evanghelii

taurulPe bună dreptate și-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună. A vestit tuturora, dușmanilor, neștiutorilor, celor ce ședeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, dreptate, sfințenie, răscumpărare, înfiere, moștenirea cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu. Care bunătăți ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei Sale? Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănțuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu vulturulîngerii și cu celelalte puteri de sus. Puteai vedea că războiul cel
îndelungat s-a sfârșit și s-a făcut împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii: diavolul a fost rușinat, demonii au fugit, moartea a fost biruită, raiul s-a deschis, blestemul a pierit, păcatul s-a îndepărtat, înșelăciunea a fost izgonită, adevărul s-a reîntors, cuvântul credinței s-a semănat pretutindeni și a crescut, petrecerea celor de sus pe pământ s-a răsădit, puterile cerești cu slobozenie ne vorbesc, îngerii vin adesea pe pământ și multă nădejde avem pentru bunătățile viitoare.ingerul1
Pentru aceste pricini și-a intitulat Matei scrierea sa Evanghelie, Veste Bună. Toate celelalte scrieri ale lumii acesteia cuprind cuprind numai cuvinte lipsite de conținut; vorbesc de pildă de avuția de bani, de măreția puterii, de funcții înalte, de slavă, de cinste și de celelalte cîte se socotesc bune de oameni. Cele vestite, însă de pescari poți să le numești cu adevărat și pe bună dreptate bunevestiri, nu numai pentru că sunt bunuri sigure, statornice și mai presus de vrednicia noastră, dar și pentru că ne-au fost date și cu ușurință. Am primit ceea ce am primit fără să ne ostenim, fără să asudăm, fără să ne trudim și fără să ne chinuim, ci numai pentru că am fost iubiți de Dumnezeu.leul

  • Dar pentru ce din atâți de mulți ucenici ai lui Hristos au scris Evanghelii numai doi apostoli și doi ucenici ai apostolilor? Că pe lângă apostolii Ioan și Matei, au scris Evanghelii și Luca, ucenicul lui Pavel, precum și Marcu, ucenicul lui Petru.
  • Aceasta, pentru că ucenicii nu făceau nimic din ambiție, ci toate din trebuință.
  • Dar ce? Nu era de ajuns ca un singur evanghelist să spună totul?
  • Era de ajuns! Dar dacă sunt patru cei care scriu Evangheliile și dacă nu le scriu nici în același timp, nici în același loc, dacă nu le scriu adunați împreună, sfătuindu-se unii cu alții și dacă totuși istorisesc toate ca și cum ar fi rostite de o singură gură, atunci avem cea mai mare dovadă că spun adevărul.
  • Lucrurile nu stau însă tocmai așa, ci dimpotrivă, pentru că în multe locuri cei patru evangheliști se deosebesc.
  • Dar tocmai această deosebire este cea mai mare dovadă a adevărului. Dacă toate spusele lor s-ar fi potrivit cu de-amănuntul în ce privește timpul și locul, iar asemănarea ar fi mers chiar până la cuvinte, nici unul dintre dușmani n-ar fi crezut că evangheliștii n-au alcătuit Evangheliile fără să se adune și fără să urmărească vreun scop omenesc oarecare. Și pe bună dreptate, pentru că o asemănare atât de mare nu s-ar fi putut datora unei simple întâmplări. Dar aparenta deosebire între cei patru evangheliști, care este numai în lucrurile de mică însemnătate, îi scapă de orice bănuială și dovedește strălucit chipul alcătuirii Evangheliilor. Nu este vătămat cu nimic adevărul spuselor lor, dacă au scris ceva deosebit unul de altul, cu privire la timpul și locul unor fapte sau cuvinte ale Domnului. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom căuta să arătăm aceste deosebiri în cursul tâlcuirii noastre; iar vouă vă cer ca odată cu spusele mele să observați că în problemele principale, de care atârnă viața noastră și care alcătuiesc temelia propovăduirii credinței creștine, nu veți găsi nici cea mai mică deosebire între cei patru evangheliști.
  • Dar care sunt aceste probleme principale?
  • Iată-le! Dumnezeu S-a făcut om, a făcut minuni, a fost răstignit, a fost îngropat, a înviat, S-a înălțat, are să judece lumea, a dat porunci mântuitoare, n-a adus o lege potrivnică Legii Vechi, este Fiu, este Unul-Născut, este adevărat Fiu, este de aceeași ființă cu Tatăl și altele asemănătoare acestora. Vom vedea că în aceste probleme evangheliștii sunt cu totul de acord între ei. În ce privește minunile, n-au spus toți toate minunile; unii au istorisit unele, alții altele. Aceasta să nu te tulbure; dacă un evanghelist ar fi istorisit toate minunile, ar fi făcut de prisos Evangheliile celorlalți; iar dacă toți ar fi istorisit alte minuni, deosebite ale unora față de cele ale celorlalți, n-am fi avut dovada simfoniei dintre Evanghelii. Din pricina aceasta toți au spus multe lucruri comune, dar fiecare din ei a spus și ceva deosebit, pentru ca nici unul să nu pară de prisos și să fie înlăturat ca netrebnic, ba dimpotrivă, să ne dea o dovadă și mai mare a adevărului spuselor lor.

 

Sursa: Părinți și Scriitori Bisericești (PSB23) – Sfântul Ioan Gură de Aur – Scrieri – Partea a Treia (Pag. 16-17), București 1994