Mișcarea Legionară a unit sub semnul crucii, pentru scurtă vreme, elitele morale și intelectuale ale neamului românesc.

Parintele_Gheorghe_Calciu-DumitreasaPregătirea noastră era pentru sacrificiu

-Acum, în perioada liceului, aţi ajuns în contact cu Frăţiile de Cruce?

– Da, în 1940, când aveam vreo cinsprezece ani. Dar eu ştiam deja  despre Mişcarea Legionară, pentru că aveam în sat nişte veri mai mari, elevi la liceu, care erau legionari şi care mai veneau pe la noi. Mai văzusem şi câteva tabere legionare în Deltă, organizate de nişte profesori care după aceea au şi fost închişi. Făcuseră taberele ca să construiască un dig, pentru că urmau să vină inundaţii. S-au instalat în tabără, munceau, făceau serbări, stăteau la foc … Toţi ştiau că sunt legionari. Şi în sat erau legionari. Toată lumea îi plăcea, în afară de poliţie şi de încă vreo câţiva.

Deci erau oameni în care aveai încredere?

– Sigur că da. Erau oameni serioşi, creştini, angajaţi bisericeşte. Şi  din câte am înţeles, în ’39, când a fost cu Armand Călinescu, de la noi din sat nu a fost ucis nimeni.’ Doar din satul vecin au luat pe preot şi pe încă unul şi i-au împuşcat. Apoi i-au lăsat în şanţ, între satul meu şi satul vecin, ca să-i vadă toată lumea. Preotul nu avea nici o vină, era un om serios, dar probabil că era legionar, altfel nu-mi explic.

Şi· cum aţi ajuns în contact mai direct cu Frăţiile?

– Când am venit eu la liceu, vărul meu era în Frătiile de Cruce şi el cu toţi camarazii lui ne ţineau pe noi, ăştia mai mici, sub aripa lor. Ne luau cu ei în excursii şi altele. Şi ştiam de atunci multe lucruri. Aşa i-am cunoscut pe ceilalţi şi am rămas în Frăţiile de Cruce.

Ce v-a atras la ei atunci, la vârsta de cinsprezece ani ?

– Onestitatea, corectitudinea, relaţiile dintre ei, care mi s-au părut foarte potrivite pentru educaţia mea, pentru că eu eram aşa, mai neastâmpărat … Dar m-a atras şi autoritatea pe care băieţii aceştia o aveau. Erau nişte modele, se distingeau dintre ceilalţi! Continuă lectura

7 cuvinte – Al şaptelea Cuvânt către tineri: IERTAREA

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 19 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a șasea săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al șaptelea cuvânt către tineri.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

icoana despre iertare

„De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit” (Luca 7:74)

Când am început aceste „Cuvinte”, tinere prieten, la primul din cele şapte nici nu te cunoşteam. Ştiam despre tine că exişti, că aspiri spre ceva ce lumea nu-ţi poate da, şi te-am chemat, ca pe fratele meu necunoscut, să-ţi arăt o cale nouă pe care să păşeşti. Ţi-am vorbit despre Hristos şi despre Biserica Lui, despre un cer şi un pământ nou, despre moarte şi înviere şi, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru tine. Dar acum îţi spun frate, nu doar semen al meu; te iubesc, nu cu o iubire abstractă care îşi caută obiectul, ci cu iubirea care a găsit, fiindcă te cunosc şi eşti în inima mea, aşa cum şi eu sunt în inima ta. Căci dacă ai venit aici ca să mă asculţi de mai multe ori, ai făcut-o pentru că ai auzit glasul lui Iisus, acel Glas irezistibil care te-a trezit din amorţeala ta materialistă şi din letargia ateistă în care zăceai.

Ai auzit când Iisus ţi-a spus: „Vino la Mine!” Şi când te-ai întors la El, ţi-a pus inel în degetul tău şi încălţăminte nouă în picioarele tale, şi pe umeri haina cea mai bună (Luca 15:20-24). Fiindcă veneai rănit şi sângerând. Erai oprimat de tot ceea ce învăţaseşi despre zeificarea materiei şi de toate interdicţiile ridicate în faţa căutărilor tale de către ateismul fetişizat. Înaintea ochilor tăi, orbi până atunci, s-a aprins o lumină mai ademenitoare decât orice cântec de sirenă al lumii. Şi ai lăsat departe în urma ta ţara de secetă a necredinţei, şi roşcovele (Luca 15:14-17) pe care le mâncaseşi până atunci. Ai uitat de dascălii tăi, care îţi spuneau că aceasta este singura hrană şi că fără de ea vei muri. Şi ai auzit atunci cuvântul lui Iisus, care îţi spunea: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

Prietene, când oare ai ajuns să te hrăneşti cu cuvântul lui Dumnezeu? Şi totuşi asta faci! Pentru acest cuvânt ai renunţat la odihna ta, la pacea ta comodă, ai înfruntat obstacole şi interdicţii şi ai venit aici, să te hrăneşti cu cuvântul lui Hristos. Cinste ţie, prietene! Dumnezeu îţi va dărui cuvântul şi harul Său, şi ţi-l va dărui din belşug, pentru că este scris: „Că oricine cere, ia; cel care caută, află; celui care bate, i se va deschide” (Matei 7:8). Pentru această cerere stăruitoare a ta, curajosul meu prieten, Iisus te va răsplăti. Fiindcă ai avut curajul să lupţi cu o obişnuinţă şi cu o inerţie care te făcuseră prizonierul lor; fiindcă ai avut curajul să rupi barajul interdicţiilor pe care ţi le-a impus, ca pe un baraj de netrecut, ideologia marxistă, crezând că postulatele de autoritate nu au nevoie de demonstraţie şi că autoritatea ar putea suplini credinţa; fiindcă ai avut curajul ca, o dată ieşit de sub servitutea acestor doctrine, să mergi spre ceea ce ţi se contura în faţă ca o iubire tangibilă. Şi cu cât ai înaintat, cu atât ai înţeles mai bine că această iubire infinită şi crucificată strălucea pentru tine, omule unic şi irepetabil, cum te-am mai numit cândva. Pentru acest curaj al tău ai primit iertarea.

Nu simţi oare Continuă lectura

7 cuvinte: Al şaselea cuvânt către tineri: DESPRE MOARTE ŞI ÎNVIERE

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 12 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a cincea săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al șaselea cuvânt către tineri.

„ – La dormitor, la culcare! – striga directorul. La biserică, la rugăciune! – strigau elevii”… Dar efectul a fost că peste două sute de seminarişti, elevi de liceu şi studenţi au ascultat în aceea seară predica părintelui profesor Gheorghe Calciu. Şi după acest al şaselea cuvânt, a doua zi s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat: „au deschis porţile, au deschis ușa şi am intrat din nou în biserică”.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

Invierea_Domnului_nostru_Iisus_Hristos

„Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51)

Vom vorbi astăzi, prietene, despre moarte şi înviere. Ce stranie împerechere antinomică pentru urechile tale, care n-au auzit decât despre moarte şi viaţă! Tu, tânărul meu prieten, nu cunoşti decât sensul logic al afirmaţiei sau al negaţiei. Strâns cu forţa în corsetul material al lucrurilor, tu ştii că apa curge la vale, că focul arde şi că norii conţin sarcini electrice. Iar astfel de cunoştinţe trebuie să-ţi facă somnul liniştit, urechea plecată spre ascultare şi înţelegerea limitată la ceea ce ţi se dă. Reţeta universului ţi se oferă ca un răvaş în plăcintă. Decanii ideologiilor ateiste au primit „iluminări” care i-au pus în posesia adevărului absolut: înlocuirea unei greşeli grosolane prin alta mai puţin grosolană! Numai că fiecare nouă eroare îţi este impusă cu obligaţia de a o accepta ca adevăr absolut. Încercarea de a primi în mod critic un adevăr ideologic este o „erezie” periculoasă. Oficianţii ateismului încep deîndată goana după vrăjitoare…

„Polii existenţei noastre sunt naşterea şi moartea”, afirmă orice concepţie materialistă. Tu, omule, eşti sortit să te naşti şi să mori, printr-un capriciu al naturii sau printr-un simplu joc al libidoului. Tu nu ai destin. Tu urmezi legea necesităţii şi a cantităţii care, ca prin miracol, devine calitate – şi trebuie să accepţi că aceasta este ceea ce-ţi guvernează viaţa şi moartea. Înseamnă că tu eşti cea mai nefericită fiinţă de pe pământ, căci nici plantele, nici animalele nu au conştiinţa vieţii şi a morţii. Dar tu ştii! Tu eşti conştient că trăieşti şi, mai ales, eşti conştient că vei muri. Toată viaţa ta se desfăşoară în sumbra perspectivă a morţii. Dacă timpul nostru modern nu a crescut cu nimic şansele vieţii, el a înmulţit, într-o măsură nedefinită, posibilităţile morţii. Civilizaţia şi moartea, tragici cavaleri ai Apocalipsei, bântuie de un secol această lume. Şi nici un înger al învierii nu se arată la orizont, nici un arhanghel al dreptăţii nu brăzdează cerul şi nu strigă cu glas tunător îngrozitorilor cavaleri: „Opriţi-vă! În numele Domnului, opriţi-vă!

Pe cerul materialismului ateist scrie cu litere funebre: „Nu există decât viaţa şi moarte”. Şi apoi o straşnică interdicţie: „Este oprit să crezi în înviere!”

Prietene, ce ţi-a dat ateismul în loc atunci când te-a deposedat de credinţa în înviere? Ce dar ţi-a oferit el atunci când ţi L-a luat pe Iisus cel Înviat? La ce alte sărbători senine te-a chemat el atunci când te-a pus să munceşti în zilele de Paşti şi de Crăciun? Ce purificare şi ce odihnă spirituală ţi s-au conturat dinainte atunci când sărbătorile creştine au fost mânjite cu noroiul denigrării şi cu lozincile violenţelor verbale?

Altădată, de sărbători, oamenii căutau să trăiască timpul lui Dumnezeu, dimensiunile lărgite spre infinit ale timpului; astăzi măsori plictisit, cu ochii pe ceas, timpul mitingurilor, ca pe un blestem. Altădată, de Paşti, ne împăcam cu toţi oamenii, după cuvântul cântării pascale: „…şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm; să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm totul pentru înviere!” Astăzi, în zilele de Paşti, ni se distribuie distracţii câmpeneşti, orgii înecate în alcool, sfârşind, deseori, în violenţă.

Tu ştii, tinere, că o concepţie este valabilă nu prin faptul că există, ci prin efectele ei pozitive. Şi atunci judecă singur, prietene al meu, compară şi apreciază, dar, mai ales, decide-te! Fiindcă ai de ales între bine şi rău, între blândeţe şi violenţă, între viaţă şi moarte

Dar acum Continuă lectura

7 cuvinte – Al cincilea Cuvânt către tineri: PREOŢIA ŞI SUFERINŢA UMANĂ

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 5 Aprilie 1978, acum 38 de ani, în a patra săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al cincilea cuvânt către tineri.

„La al cincilea Cuvânt au închis şi porţile, ca să nu mai vină studenţii din afară. Dar ei au sărit gardul, iar cei din Seminar, din cămin, au ieşit pe ferestre, fiindcă fuseseră încuiaţi în dormitoare. Şi au venit să asculte cuvântul lui Dumnezeu”

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

Preot rugandu-se

Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec…” (Evrei 5:6)

Poate că te-ai întrebat, tânărul meu prieten, de ce tocmai eu m-am adresat ţie şi în numele cui îţi vorbesc. Ce drept am la acest cuvânt care te tulbură şi te obligă la întrebări neliniştitoare? De ce am venit să-ţi confirm spaimele tale neînţelese şi să-ţi deschid nişte perspective atât de noi şi de neaşteptate încât să-ţi strice fragilul tău echilibru de apărare? Poate că, descoperindu-ţi puritatea şi inocenţa pe care nu ţi le cunoşteai, te-am făcut mai vulnerabil la răutatea lumii. Te-am făcut astfel mai deschis pentru suferinţă, şi este firesc să te întrebi care este rostul ei. Are ea o finalitate, sau este doar o întâmplare oarbă, un destin trasat de stele, un ocean nesfârşit în care să înoţi fără nădejdea de-a ajunge la vreun ţărm?

Îţi vorbesc în numele lui Hristos şi al Biserici Lui. În numele preoţiei la care Iisus m-a chemat. Fiindcă nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este un joc al întâmplării inconştiente şi arbitrare, ci toate pornesc de la o cauză şi tind spre o finalitate care se află în afara lumii. Cauza este Dumnezeu şi finalitatea este tot Dumnezeu; El este „Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega” (Apocalipsa 1:8).

Dar care oare este tabloul acestei lumi? Ce certitudine ne oferă ea, Continuă lectura

7 cuvinte – Al patrulea cuvânt către tineri: CREDINȚĂ ȘI PRIETENIE

7 cuvinte a rostit Mântuitorul nostru de pe cruce, 7 cuvinte a propovăduit Părintele Gheorghe Calciu purtând crucea lui Hristos.

Pe 29 Martie 1978, acum 38 de ani, in a treia săptămână a Postului Mare, Părintele Gheorghe Calciu rostea ce de-al patrulea cuvânt către tineri. Miercuri, deși comuniștii au închis Biserica Radu-Vodă, Părintele Gheorghe Cacliu a ținut a patra predică în fața bisericii Radu-Vodă, paraclis al Seminarului Teologic.

Cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu rostite acum 38 de ani in fața a sute de studenti privati de libertate, privati de Cuvântul lui Dumnezeu, privați de Bisercă, sunt atât de actuale si pentru tinerii zilelor noastre care se cred liberi, dar care sunt robi, robi ai păcatului, robi ai lumii stricăcioase, robi ai trupului.

În amintirea acestui act de mărturisire a credinței din timpul stăpânirii comunist-atee, redau mai jos predica părintelui pentru a ne fi călăuză in acest Post al Sfintelor Paști, călăuză pe drumul urcușului duhovnicesc, pe drumul crucii, pe drumul chemării, pe drumul spre înviere:

 

Sfinții Apostoli Petru și Pavel - prieteni întru Hristos

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – prieteni întru Hristos

„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…”

(II Petru 3:13).

Iată, tânărul meu prieten, că am ajuns la jumătatea drumului pe care l-am început împreună cu tine, în prima miercuri de dinaintea Postului Mare, din săptămâna numită „a brânzei”. Atunci ţi-a răsunat pentru prima dată chemarea pe care urechile tale însetate de adevăr au primit-o, iar sufletul tău dornic de absolut a urmat-o. Pe atunci eram singur, dar ştiam că glasul meu nu era vox clamantis in deserto, căci erau cuvintele lui Iisus; ştiam că vorbele prin care îţi spuneam: „Pregăteşte calea Domnului, drepte fă cărările Lui spre inima ta!”, vor pătrunde în urechile tale. Şi nu m-am înşelat, căci iată câţi suntem astăzi aici ca să ne mărturisim, chiar şi numai în inima noastră, credinţa în Hristos şi dragostea unora faţă de alţii.

De ce te-am numit prietenul meu şi de ce mi-am dat sufletul în inima ta, tinere? De ce am crezut în tine până la a te implica în actele mele de credinţă, până la a-mi pune viaţa pentru tine? Pentru că duhul meu a cunoscut sufletul tău, încă înainte de a-mi fi auzit tu cuvintele şi încă înainte ca eu să te fi văzut. Îţi ştiam neliniştea şi frământarea, nefericirea şi suferinţa. Înţelesesem încă de pe atunci că răutatea ta era un scut împotriva lumii, iar bravada ta – o apărare pentru rănile tale. Pentru că tu eşti prietenul meu; ne leagă o prietenie pe care nimic şi nimeni n-o poate desfiinţa, deoarece libertatea noastră este garantată de Iisus, iar temelia iubirii noastre este El, Cel înviat, Care ne-a spus: „De acum nu vă voi mai numi slugi, căci sluga nu ştie ce face stăpânul ei; ci vă voi numi pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute” (Ioan 15:15) Cine ţi-a mai mărturisit asemenea adevăruri? Din toate părţile te înconjoară o atmosferă de mister, ca un complot urzit de cei mari. O reţea selectivă nu lasă să ajungă la tine decât ceea ce aserveşte unei singure idei sau concepţii impuse. Unde este libertatea ta de opţiune şi unde este cuvântul tău? Unde este nobila libertate dată ţie de Dumnezeu, în baza căreia poţi avea satisfacţia de a răspunde în faţa istoriei? Atunci de ce să mă mir că nu ştii ce este libertatea, nici cum s-o foloseşti? De ce să mă mir că nu ştii cu adevărat ce înseamnă prietenia şi iubirea, nici cui să le dai, nici cum să le păstrezi? Cine din lumea aceasta îţi este prieten adevărat, sau cine „şi-ar pune sufletul” pentru tine?

Din orice grupare socială ai face parte, eşti mereu exclus de la raţionamentele de bază, singurele care le justifică existenţa ca fenomene sociale. Orice excludere de la aceste justificări te aruncă în postura de sclav. Există o taină socială şi filosofică de la care eşti sistematic îndepărtat, oferindu-ţi-se doar concluzia. Cu autoritate. Dacă eşti inapt să cunoşti calea prin care se ajunge la concluzii, de ce ai fi apt să cunoşti concluzia? Iar dacă eşti apt, atunci de ce această taină? Se teme cineva de dreapta ta judecată? Sau de Continuă lectura